Dear English speaking friends,
This time we’
ll be communicating in Romanian, honoring the land and the people here.
We kindly ask you to use the translator and check our website soon for the English version. 

Trecut > Prezent ecstatic > Next Level

Cu toate că ne e greu cu gândul că întrerupem pe timp de vară întâlnirile noastre, ne bucurăm că avem ocazia să reflectăm asupra a ceea ce tocmai se întâmplă în comunitatea noastră și la cum s-au schimbat lucrurile în ultimele nouă luni. Pauza asta ne dă prilejul să facem o călătorie în interior, să găsim acolo rezonanța ce s-a trezit în noi, să vedem cât a crescut plăntuța libertății și iubirii, pe care am sădit-o cu mult în urmă, să apreciem fiecare dintre momentele de prezență vie și luminoasă pe care le-am trăit împreună.

Pe măsură ce dansul nostru devine mai liber și mai fierbinte, înțelegem mai bine la ce se referă cuvântul ceremonie. 

 

Am văzut cum pașii noștri devin devoțiune pentru ce este mai curat și mai frumos în inimile noastre, pentru iubire, vibrația care străbate tot universul și ajunge prin muzică în corpurile noastre acordate să primească. A cunoaște și un singur moment de astfel de iubire și extaz e suficient pentru da o nouă direcție vieților noastre. Iar la noi au fost ceva mai multe!

Toatea astea s-au întâmplat fiindcă mai mulți oameni însetați de prezență, de autenticitate, de conectare și bucurie pentru viață s-au întâlnit aduși împreună în practica minunată Ecstatic Dance, care ne-a fost împărtățită cu multă generozitate și frăție profundă de către cei care au dezvoltat-o în spiritul pe care îl îmbrățișăm pe ringul nostru de dans, celebrat în peste alte 100 de comunități din toată lumea.

Scânteia Ecstatic Dance vine din vulcanul din Hawaii

Ecstatic Dance Bucharest e o scânteie pornită din Nevada City, în California, în apropiere de inima mamă Ecstatic Dance – comunitatea din Bay Area, cu trei zile pe săptămână pentru dans și peste 300 de oameni pe ring. Cynthia a fost în Nevada City în toamna lui 2014 cu prietenul ei Portal și ce a trăit în acele două ediții la Ecstatic Dance avea să-i transforme viața.

Datorăm mult spiritului de iubire și dăruire al primei comunități Ecstatic Dance pe de Insula Mare din Hawaii care a dat naștere și a întreținut vie flacăra pe ringul de dans, de la o săptămână la alta. Practica dansului liber dezvoltată acolo a schimbat multe vieți, generând un fractal de inițiative, cu aspecte de mișcare globală.

Cea mai generoasă dintre ele este cu siguranță a comunității din Bay Area, creatorii portalului ecstaticdance.org. Ei pun la dispoziție tot ce ai nevoie să știi pentru a începe un Ecstatic Dance și oferă consultații pline de căldură frățească. Ne-am bucurat încă de la început de suportul lui Tyler Blank, unul din tăticii ED, care ne-a fost alături cu materiale utile și sfaturi  pentru a pune pe picioare și a susține un Ecstatic Dance regulat la București.

Din 2017 am simțit și mai mult susținerea comunității internaționale prin DJii – Alma Omega, Scott, Vesica din Berlin, Goldmund, Esta Polyesta, Yarun Dee din Amsterdam, Son of Mars, Arun Ji din Barcelona – care ne-au vizitat și au împărtășit cu noi arta și pasiunea lor pentru Ecstatic Dance. Prin ei și muzica lor, ne-am conectat la multe alte ringuri de dans din lume, cu toți cei care și-au adus ofranda de transpirație și lacrimi pe podelele vibrând încinse.

Avem recunoștință

E momentul să ne arătăm recunoștința și să ne uităm în timp la toate colaborările pe care le-am avut cu cei care au văzut, au îndrăgit și au avut încredere în spiritul pe care îl creștem la Ecstatic Dance. Rezan este unul dintre primii care a susținut viziunea, a fost alături de Cynthia în momentele de început și a susținut financiar jumătate din pierderile primelor ediții.

Arabela a venit la momentul cel mai potrivit și cu multă căldură, generozitate și spirit viu de comunitate s-a oferit să devină următorul suporter financiar al proiectului, continuând cu aceeași mărinimie până la sfârșitul primului sezon. Pierderile au fost atunci de peste 5000 de lei și probabil ar fi intimidant mai tare dacă n-ar fi fost împărțite între Cynthia, Arabela și Rezan.

Dar cel mai important e că mai mulți oameni minunați au dansat, au iubit, s-au apropiat și s-au implicat în a dezvolta proiectul: Andrei, Arabela, Oana, Mara, Tudor și Ioana, Virginia, Cătă, Dani, Irina, Alina, Ioana și Dionisie.

 Am fost găzduiți cu multă înțelegere și atenție de Claudia și Diana – iar de anul ăsta, Ana – la Hermitage, în spațiul ideal pe care l-am dorit de la început. În al doilea an, nucleul i-a avut în centru pe Arabela, Irina, Flo, Mara, Oana, Argentina, Andreea, Crina, Marian, Sorin, Florin și ne-am bucurat să fim primiți de Marius de la Good Mood cu o inimă mare și deschisă.

De pe la jumătatea sezonului al doilea, în primăvara lui 2017, întâi împreună cu Arabela și Irina, am avut primele discuții mai dezvoltate despre viziunea Ecstatic Dance, am început să privim lucrurile într-un fel organizat, să ne creăm instrumente de a lucra mai productiv. Ecstatic Dance făcea primii pași către a avea o echipă care să împărtășească bucuriile și încercările.

Abia din toamna lui 2017, prin întâlnirile de lucru cu Richelyn și Irina și apoi cu fiecare nou eveniment, ideea echipei s-a manifestat cu frumusețe în realitate. Viziunea proiectului a căpătat mai multă consistență,  spațiul a devenit mai bine susținut, iar trăirea de acolo a început să rezoneze mai puternic în exterior.

Au fost aproape în permanență aproape și gata să contribuie: Oana, Alina, Mara, Irina, Andrei, Andreea, Lia, Luka, Adina, Octavian (cu soundsystem-ul). Ne-au fost alături temporar cu contribuții prețioase Irina, Monica și Alex, Flavia, Cristina Irina, Vlad C., Vlad Cerbu, Munay. 

Am învățat multe împreună și ne crește inima gândindu-ne că au trecut trei ani de când ne întâlnim, împărtășim și ne reunim în libertate și iubire. 3 ani de când dansăm ca niște copii, râdem, plângem, ne jucăm, transpirăm, ne îmbrățisăm și suntem…oameni întregi : ) 

Vă iubim și vă mulțumim!

<3 pentru facilitatorii Ecstatic Dance

Suntem recunoscători și ne simțim conectați cu DJii locali care au creat și împărtășit cu noi călătoria muzicală Ecstatic Dance – Raman, Folclorescent, Archai, Sampradana, Rufi, Tzuc, Electroclown, Poetrip, Sarankarankara, Cerbul, Anja Vitamin, Dumitru, Tru:L, UFE, Mihai Bodescu și Planul <3

La toți aceștia se adaugă câteva zeci de artiști, dansatori, muzicieni și profesori de diverse tipuri de practici ce includ mișcare, care au ghidat orele de încălzire și conectare și clipele minunate la chill-out. Vrem să ne arătăm recunoștința pentru toți cei care au apreciat și contribuit la proiectul nostru, în special celor care au continuat să vină la Ecstatic Dance, primind darurile prezenței împreună cu noi.

Special LOVE for: Virginia Negru, Bianca Macarov, Ștefan Nicolaescu, Daniel Drăgoescu, Cristina Lilienfeld, Paul Duncă, Argentina Stoica, Lucia Ana Rubacova, Monica Vrăbiuța, Dana Nedelcu

Multă iubire și către muzicienii: Elena SString, Tricksodus da Muv, Mandela Gajol, Lolo & Mark, El Madre, Mandela Gajol, Ooan Kara, Mark, Ștefan Negură și toți ceilalți.

Dintre DJii internaționali cu care am trăit experiențe magice și care ne-au devenit prieteni, ne simțim aproape de Jacob, Scott, Bhavia, Esta, Maegan și Arun, a căror susținere trece mult dincolo de contribuția lor în muzică.

Focul de pe pământ românesc

Bucureștiul a început să emită puternic pe frecvența inimii din nucleul de iubire pe care îl formează ringul nostru de dans. Iar vibrațiile se duc departe. Primim tot mai multe mesaje de la oameni minunați din lume care ne scriu că vor să vină să creăm împreună. Pentru a primi cât mai bine ceea ce deschiderea noastră caută și să putem da mai departe, e nevoie să pregătim o structură de organizare.

De trei ani încoace, Ecstatic Dance funcționează cu energie de la un grup de oameni, pe care dacă am aduna-o în funcție de timpul dedicat proiectului, ar putea arăta cam așa:
* atenție, graficele au o marjă mare de eroare ; )

Plăcinta Ecstatic Energy

Ecuația e simplă: 

mai puncte de vedere X expertiză X creativitate X comunicare 
+ muncă în echipă de calitate
= valoare / schimbare / unitate

Credem că pe măsură ce energia mai multora dintre noi se manifestă în timp, inițiativă și acțiuni pentru comunitate, Ecstatic Dance va crește hrănitor pentru toți, ca un puternic nucleu și container de experiențe care transformă vieți.

Taking it to the next level

Este un moment de reconfigurare a echipei Ecstatic Dance, pe măsură ce apar noi inițiative pornite din inimi încinse pe ringul de dans. În acest moment, proiectul își extrage seva din privirile schimbate pe ringul de dans între Alina, Richelyn, Andreea, Lia, Luka, Andrei, Gregg, Florin, Coca, Liviu, Ștefan, Ben, Felicia, Adrian, Marine și alții pe care îi avem în suflet.

Dacă toate astea rezonează cu tine, ești invitat/ă să îți primești și conștientizezi rolul în familia și echipa Ecstatic Dance. Dacă vrei, poți să începi în felul următor:

  • prezintă-te în fața tuturor pe scurt cu ce te face să te simți în viață și ce ai descoperit că știi să faci mai bine și îți aduce bucurie
  • spune-ne ce înseamnă pentru tine Ecstatic Dance, care e intenția ta pentru viitorul comunității și cu ce ți-ar plăcea să contribui
    (scris, video, voce, cum vrei)
  • dă-ne nr de telefon – vrem să facem un grup de whatsapp pentru comunicare mai eficientă

Sunt binevenite inițiativele în orice activități care țin de construirea și armonizarea unei echipe, conturarea valorilor, a misiunii și obiectivelor, inițierea de parteneriate, promovare, organizare de orice natură. Sunt binevenite în special ideile despre cum să organizăm eficient lucrul în echipă și să avem întâlniri productive și valoroase.

We’re taking it to the next level!

Iubire vie și frăție,
Cynthia
în numele comunității Ecstatic Dance

Close Menu